Luni - Vineri 10:30 - 16:30; Sâmbată – Duminică Pe bază de programare la tel

Evenimente


Pagini 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44

  • Georgeta Năpăruș (1930-1997)
    Legende, elemente mitologice, ecouri medievale sau personaje istorice se deapănă fantezist sub privirile noastre într-o țesătură narativă fără precedent. Ne gândim la prețioasele „Costum III” și „Costum VIII”, „Animal mitologic” și „Armata lui Mihai”, care se păstrează la Muzeul Național de Artă Contemporană, sau la „Portret de femeie” și „Zestrea” de la Muzeul Municipiului București (colecția Pinacotecii București).
    Pe această direcție putem descifra și lucrarea intitulată „Letopiseț” semnată de Georgeta Năpăruș, aflată în patrimoniul Muzeului de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar. „Letopiseț” trimite către reprezentările din icoane ale unor scene complexe precum Adormirea Maicii Domnului. Așa cum ilustrările Adormirii Maicii Domnului cuprind mai multe momente în aceeași imagine, „Letopisețul” Georgetei Năpăruș derulează etape diferite ale unei istorii subiective, pe care suntem invitați să o descifrăm.
    Georgeta Năpăruș a fost soția pictorului, graficianului și ilustratorului de carte Octav Grigorescu – fratele cunoscutului artist Ion Grigorescu.

    Vezi mai mult


  • Traian Brădean (1927-2013)
    Artist apreciat, Traian Brădean a absolvit Liceul de Artă din Timișoara, apoi, în 1956, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu. Vă prezentăm astăzi o frântură din activitatea sa de remarcabil desenator al omului, o lucrare din patrimoniul Muzeului de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar, realizată de Traian Brădean pe Valea Bistriței.
    În urmă cu câțiva ani, la Muzeul Dr. Nicolae Minovici a fost prezentată o expoziție care includea „o selecție de desene și acuarele realizate de cinci artiști – Angela și Traian Brădean, Marius Cilievici, Aurel Nedel și Ion Sălișteanu. Grupul celor cinci fusese integrat echipelor de cercetare antropologică a câtorva sate de pe valea Bistriţei (1956-58) aflate în perimetrul unor viitoare lacuri de acumulare și a căror populație urma să fie strămutată, precum şi a populaţiei din Comuna Drăguş, Jud. Sibiu (1964)”. Expoziția aceasta, având titlul „Artă și antropologie. Reverberații ale concepției raineriene în studiul omului” a fost organizată de către Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Institutul de Antropologie „Francisc Rainer”, care deține în arhiva sa desene realizate de către cei cinci artiști în timpul cercetărilor de teren.
    Și Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar păstrează în patrimoniul său astfel de studii semnate de Traian Brădean, realizate în anii 1955-1956.
    Să nu uităm că acest artist prolific a executat desenele pentru „Anatomia artistică” a Dr. Gheorghe Ghițescu și a ilustrat peste 20 de cărți de literatură.

    Vezi mai mult


  • Dragi prieteni, Muzeul de Artă Vasile Grigore – pictor și colecționar este temporar închis, dar vă amintim că muzeul deține mai multe lucrări semnate de maestrul Corneliu Baba, printre care „Autoportret cu tichie roșie”, „Portretul soției artistului”, „George Enescu” sau peisajul intitulat „Veneția”.
    Cu această ocazie, vă invităm să vizitați expoziția „Corneliu Baba – Atelier”, deschisă la Palatul Suțu până la data de 17 octombrie 2021, organizată de Muzeul Municipiului București. Conceptul expozițional, concentrat pe tema atelierului de creație, este elaborat de istoricul de artă Maria Muscalu Albani, în colaborare cu Secția Artă a MMB.

    Vezi mai mult


  • Simpozionul,,Petre Oprea"de istorie a artei romanesti s-a desfasurat luni 28 iunie 2021 la Muzeul de Arta ,,Vasile Grigore - pictor si colectionar

    Vezi mai mult




  • Maestrul Vasile Grigore este reprezentat la Art Check-in sau Airport Museum printr-o pictură intitulată Garoafe, aflată în patrimoniul Pinacotecii București (MMB). Mulțumim organizatorilor pentru această inițiativă.

    Vezi mai mult


  • Suntem onorați că am avut-o alături de noi pe doamna Adina Nanu: la data de 28 noiembrie 2018, în cadrul Întâlnirii Secției de Critică - Filiala București, doamna Adina Nanu a prezentat volumul „Adina în China. Un jurnal inedit”, apărut la Editura Institutului Cultural Român, iar la data de 19 aprilie 2019 Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar” a inaugurat expoziția de Sculptură Mică – Adina Nanu „Perechi potrivite și nepotrivite”.
    Rămâne în amintirile noastre!

    Vezi mai mult



  • Colecționarii - Vasile Grigore
    Vasile Grigore, pictor, colecționar și un dascăl foarte apreciat de studenții săi, spunea: ”Culoarea - lumină și contrast - este o esență a reprezentării naturii. Ea comunică asupra simțirii și gândirii noastre o energie binefăcătoare, contribuind la echilibrul spiritual al ființei umane, tot atât de vital ca aerul și apa.” Muzeul de Artă Vasile Grigore- pictor şi colecţionar
    🖼 Sâmbătă, 20 februarie 2021, comemorăm 9 ani de la trecerea în neființă a pictorului Vasile Grigore de la ora 21.00 --> https://www.facebook.com/watch/?v=125216749499049

    Vezi mai mult